În ultima lună de toamnă (14–15 noiembrie 2009) a avut loc, la Predeal, Simpozionul naţional organizat de Societatea de Psihosomatică Aplicată şi Medicină Comportamentală din România în colaborare cu Filiala de Psihosomatică aplicată şi medicină comportamentală Constanţa. Tema aleasă a fost: Relaţia medic/psiholog–pacient la diferite eşaloane ale asistenţei medicale. (...)
FORME TOPOGRAFICE Scoliozele pot fi clasificate în funcţie de radiografia de faţă, în mai multe forme topografice, reperul de bază fiind vertebra „vârf“. Formele cu curbura principală unică reprezintă 70% din totalul scoliozelor idiopatice, iar formele cu două curburi principale – 30%. Foarte rar, se pot întâlni şi scolioze cu trei curburi principale. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Nu-i niciun secret, doctorul Florian Baltă vorbeşte puţin şi munceşte enorm. Fuge de aparenţe şi ţinteşte întotdeauna semnificativul. Iar când publică o carte sau un articol într-o revistă de prestigiu, cu seriozitatea-i academică, dovedeşte, de fiecare dată, că are, într-adevăr, ceva important de transmis. (...)
Dacă mi s-ar cere exemplificarea unui domeniu al interdisciplinarităţii medicale, aş enunţa fără ezitare Sexologia. Într-adevăr, pe arealul acesteia se întâlnesc, desigur, în proporţii variabile, cunoştinţe şi informaţii din Ginecologie, Urologie, Endocrinologie, Dermatovenerologie, Boli infecţioase, Psihologie – Psihiatrie, Boli metabolice, Boli vasculare şi hematologice, patologia cronică a aparatului respirator şi/sau a coloanei vertebrale, ba chiar şi suferinţe de lungă durată din capitolul de Rinologie al ORL. (...)
În trecut, prognosticul acestei afecţiuni era rezervat, rata supravieţuirii la cinci ani fiind sub 10%. În ultimii ani, rata de supravieţuire la cinci ani a crescut la 75%. Îmbunătăţirea prognosticului s-a datorat diagnosticării precoce şi asocierii dintre chimioterapie, chirurgie şi radioterapie. (...)
Diagnosticul cel mai des evocat este cel de osteomielită, mai ales când este vorba de un adolescent sau adult. Febra, semnele locale de inflamaţie, hiperfixarea scintigrafică vin în sprijinul acestui diagnostic. (...)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe